Înscrieți-vă cu adresa dvs. de e-mail pentru a fi primul care afla mai multe despre mine, poti afla exclusivitati, noutati din blog și multe altele.

André = Emoții

 

A împărți aceeași scenă împreună, după mulți, mulți ani în care ne-am întâlnit când și când, a fost o mare provocare.

S-a muncit în aceste câteva luni pe brânci, repetiții interminabile, sincroane peste sincroane până la 4 dimineața, cântat cu band în fiecare zi, ore întregi, deoarece trebuia să se repună în scenă ce voi ați iubit și ați dorit să revedeți!

Nu a fost ușor deloc, dar când pui mult suflet… ce altceva contează?

Ne-am pus 1.000.000 de întrebări. Oare cum e mai bine? Oare publicul dorește asta? Oare chiar le e dor de noi? Oare vor să le vadă pe fetele de atunci sau se așteaptă la o schimbare radicală? 

Timpul a trecut peste noi toți, clar, iar asta se vede!

Am regăsit-o pe Andreea, înainte de toate, ca om, schimbată în bine, matură, responsabilă, dornică de colaborare, punându-și și ea totodată înainte de toate, sufletul pe tavă, pentru Andre!

Deși au trecut mulți ani, pe tot parcursul concertului de lansare eu una, am simțit că n-a trecut nici măcar o secundă de când noi ne-am despărțit definitiv, în anul 2002. 

Cu o noapte înainte de cel mai mare eveniment al anului, după cum l-au numit cei de la Cat Music, n-am dormit deloc. Pe la 4 dimineața puneam instastory-uri în care îmi exprimam emoția, bucuria față de eveniment.

La 8:30, Andreea îmi răspundea, tot printr-un story, anunțându-mă că măcar ea e odihnită, că dormise buștean. M-am ridicat din pat, mi-am făcut cafeaua, am fugit la make-up și am ajuns la timp la Ambasad’or Events, nerăbdătoare să retrăiesc visul!

Au început repetițiile, Andreea… un zâmbet toată… zic… de la odihnă o fi. A trecut o oră, au trecut două, eu relaxată toată, Andreea  început să fie “bossy” cu lumea din jur, iar eu  nu înțelegeam motivul!

La un moment dat a venit la mine și mi-a zis… “Auzi, eu când mă panichez, încep să fiu bossy! Sunt deja???”

“Daaaaa”, zic, dar mă luase și pe mine panica! Ce Doamne iartă-mă ne facem dacă ne apucă pe amândouă stresul! Măcar una dintre noi trebuia să rămână cerebrală.

Și așa a continuat totul, încă vreo trei ore, până când au început să ajungă cei din presă. Atunci parcă ne-am mai relaxat puțin. Cu zâmbetul pe buze i-am întâmpinat, le-am răspuns la toate întrebările/curiozitățile.

La câteva minute distanță de începerea concertului propriu-zis, în timp ce oamenii prezenți la eveniment vizionau clipul, iar Dan Popi și Marian Soci țineau discursuri care îti făceau pielea de găină, despre trupa Andre, ne-am emoționat până la lacrimi, ne-am dat seama că ăla e momentul, că suntem tot noi, acele fete iubite de voi și că nu mai avem altceva de făcut decât să mergem înainte fără măști, fără strategii de marketing, doar noi, cele două Andrele, mult mai mature și responsabile totodată! Are rost să vă mai spun că cireașa de pe tort a fost Petrișor, care exact înainte de a intra în scenă, cu ochii în lacrimi și el, ne-a mărturisit că nu visa vreodată, când era copil să facă parte din echipa noastră și să danseze împreună cu fetele de la Andre!

Daaaa, cu aceste emoții în suflete, cu lacrimi în ochi, dar pline de încredere că vă vom oferi ce voi ați dorit, pentru că ați insistat ani întregi, am auzit acordurile “Lasă-mă papa la mare” și am pășit spre scenă pentru a vă împlini visul!

Ne-am înțeles din priviri, deși voi n-ați avut cum să vedeți asta. Avem încă în continuare micile noastre semne, doar din ochi sau gesturi, pe care voi de asemenea n-ați avut cum să le remarcați (când continuăm sincronul, când ne oprim, când și ce vorbim, când “ne contrazicem”, în glumă, pe scena și până unde)…

Toate acestea țin de bucătăria noastră, sunt micile noastre secrete!

Vă zic cu mâna pe inimă… între noi două e o magie, clar! E ceva ce nimeni nu ne poate lua, așa cum am fost, cu bune și rele, e chimia dintre noi… și încă mai e, după 17 ani, la fel de puternică. Așa că nu ne rămâne decât să o recunoaștem, să ne-o asumăm și să mergem până la capăt, atât timp cât voi ne doriți împreună!

https://www.youtube.com/watch?v=E4ADaQbC-Z0
signature