Înscrieți-vă cu adresa dvs. de e-mail pentru a fi primul care afla mai multe despre mine, poti afla exclusivitati, noutati din blog și multe altele.

Alergia

Posted on 4

Început de săptamână, cu o nouă ședință foto si totodată câteva dezvăluiri din viata mea !
Pentru că așteptăm cu sufletul la gură căldura, m-am gândit să fac un shooting purtând costume de baie JOLIDON, pe care le tot inserez de ceva timp atât in ținutele de scenă cât și de stradă!
Am simțit să le accesorizez cu acești cercei mari, in culori vii, ampli, pentru că, da, imi plac si i-aș purta in fiecare secundă!
Problema e ca nu pot si vă voi povesti in câteva paragrafe si cauza…ALERGIA !

Pentru unii dintre voi poate fi un cuvânt uzual. Eu recunosc, l-am descoperit și totodată l-am introdus în vocabularul meu, cu adevăratul lui sens, în urmă cu câțiva ani.

Aveam 13-14 ani, vârstă recunoscută pentru rebeliune printre adolescenți, perioadă în care ne doream să revoluționăm totul, să descoperim, să inventăm, iar în cazul meu, căutam să mă descopăr și să devin unică în felul meu! Da, da, acel început de trupă Andre!

Privind în urmă, eram micuță, dar asta totuși nu m-a împiedicat să-mi adun vreo trei colege de școală pe care le-am invitat să meargă cu mine să-mi mai fac două „găuri în urechi”. Zis și făcut!

Am fost foarte mândră de mine când am părăsit bijuteria deținând o pereche nouă de cercei și totodată încă două noi piercing-uri. M-a încântat atât de tare faptul că toți colegii mă admirau, încât, într-o altă zi, cu aceleași prietene, m-am gândit că mai vreau un cercel, tot în urechi. Așa că, de data aceasta, ne-am zis că nu-ți trebuie facultate să înfigi un ac în ureche și am considerat că ne descurcăm și singure. Nu vă puteți imagina prin ce chin am trecut, dar, ambițioasă din fire, ca și azi, am rezistat și am dus cu succes la capăt „operațiunea”.

Am uitat să vă precizez lucrul cel mai important. Părinții mei, oameni zdraveni la cap, nu ar fi fost niciodată de acord ca fetița lor, olimpica și premianta clasei, să iasă altfel în evidență la școală decât prin notele mari și în niciun caz prin multiplele piercing-uri. Eu, „isteață” fiind, de fiecare dată când mă apropiam de casă, dădeam jos bijuteriile și le înlocuiam cu… ață pescărească. Toate acestea până când, bineînțeles, mi s-au infectat urechile și nemaiavând altă variantă, a trebuit să le spun părinților. Ce a urmat nu mai pot scrie aici… Într-un final au acceptat ideea, mai ales că văzuseră că devenise stilul meu chiar apreciat de mare parte a celor care iubeau hiturile noastre și așa au început să mă lase să-mi cumpăr tot felul de cerecei, inele, brățări sau gablonțuri.

Cu mâinile, urechile și degetele pline de  bijuterii  mereu, am realizat că îmi apar și foarte multe bubițe care îmi dădeau niște mâncărimi crunte. Mi-am dat seama, în timp, că am o iritație, o alergie. Acela a fost momentul în care am realizat că nu pot să port alt metal în afară de aur, iar problema persistă, din păcate, și în prezent.

Îmi plac mult bijuteriile, ca oricărei femei, și nu prefer neapărat aurul sau diamantele și chiar îmi pare rău că nu mă pot bucura de ele decât la ședințele foto sau filmări de videoclipuri, ori apariții TV. Dar chiar și așa, doar pentru câteva ore, maximum 2-3, bubițele tot apar și am de suportat consecințele.

Adevăratul sens al alergiei l-am înțeles totuși, în momentul în care am ajuns să fiu nevoită să-mi extirp amigdalele.

Acum câțiva ani, într-o noapte de Înviere, m-am dus ca tot omul să iau lumină de la biserică. Pentru că era foarte frig afară, am realizat că, poate, pe lângă lumină mă voi întoarce acasă și cu o mică răceală, dar de care bănuiam că voi scăpa relativ repede. (3-4 zile cu pastile sau o săptămână fără vreo medicație) Mi-am asumat.

Problema a fost că lucrurile nu au stat chiar așa cum mi-am imaginat. Timp de patru luni m-am chinuit să scap de acea durere cruntă de gât. Bineînțeles că am luat totul foarte în serios. Am mers la foarte mulți medici, care mai de care mai buni, am încercat diferite tratamente, dar fără vreun rezultat mai lung de 2-3 zile. Mi s-a părut foarte grav faptul că după câte două tipuri de antibiotic administrate cam două săptămâni pe lună (3 luni), diverse alte metode (un ser introdus printr-o tijă metalică băgată în nas care să ajungă până în urechi și amigdale… o splendoare, nu mă invidiați!!!)   S-a ajuns la concluzia că nu mai am altă variantă decât operația și scoaterea amigdalelor.

Cu o săptămână înainte de operație, Dumnezeu a făcut să vorbesc la telefon cu o prietenă din State și îmi amintesc că la insistențele ei am cumpărat Sterimar Mangan, o apă de mare naturală îmbogățită cu mangan, care, spunea prietena mea, ar fi trebuit să rezolve problema. Ea se tratase cu așa ceva și funcționase, în plus, mai avea și alergie la polen și apa aceasta de mare o ajutase foarte mult.

Am zis, ce am de pierdut dacă încerc și asta, nu e ca și cum mi-aș fi dorit vreo secundă să ajung să-mi scot amigdalele, lucru traumatizant pentru mulți dintre prietenii mei, inclusiv soțul meu.

De durerile de gât am scăpat în aproximativ două zile. Deci… mi-am dat seama că fusese doar… o alergie la ceva ce nu am identificat până acum. Însă am foarte mare grijă de atunci să stau departe de puf, polen și alte minuni care mi-ar putea provoca iar problemele pe care le-am avut. Sterimar folosesc și acum, atât pentru mine, cât și pentru fiica mea atunci când este răcită sau pur și simplu să-i curăț nasul. Au și site și pagină de facebook, îi găsiți pe www.facebook.com/SterimarRomania.

Până în acel moment nu băgasem de seamă acest cuvânt, eu neavând alergie decât la gablonțuri și la… o anumită tipologie de oameni, mă înțelegeți voi.  

 

signature